sâmbătă, 13 februarie 2010

O noapte furtunoasa

De curand am avut ocazia sa vad "O noapte furtunoasa" pusa in scena la Teatrul National Bucuresti. Chiar daca am citit piesa in urma cu multi ani, cand am primit o cartea cu operele lui I.L. Caragiale, pot sa spun ca mi-am adus aminte in mare parte actiunea si stiam la ce sa ma astept.

In schimb nu ma asteptam la actorii pe care i-am regasit pe scena. Nu sunt o adevarata cunoscatoare a teatrului, dar pe Dan Puric si pe Medeea Marinescu ii apreciez foarte mult. Ei! pe ei i-am regasit in locurile Zitei si a lui Rica Venturiano.



Per ansamblu, piesa a debordat de spiritul clasic caragialian (suna ca din carti, nu?), am zambit, am ras, m-am rusinat - de ceea ce li se intampla personajelor-, a fost extrem de antrenant, agitat si rapid, dar nu am inteles un lucru: de ce pe scena exista un leagan agatat de tavan.

Inteleg ca nu se putea recrea in totalitate indrumarile regizorale date de catre Caragiale in opera, mai ales ca toata actiunea se petrece intr-o singura locatie, dar de ce un leagan, de ce nu un scaun, o canapea? Aaa si trebuie sa subliniez ca mi s-a parut extrem de penibil felul in care Jupan Dumitrache si Nae Ipingescu se dau in leagan si striga "Vocea Patriotului Nationale".

In sfarsit, scenele in care au jucat doar cei doi numiti mai sus mi s-au parut de un dramatism exagerat. Inteleg ca este teatru si teatru inseamna drama, dar sa nu fie la limita penibilului ("Tradare sa fie, dar sa o stim si noi", parca ar spune Caragiale).

Jocul lui Spiridon a fost jucat de Rodica Ionescu si mi s-a parut cel mai real personaj si mai aproape de ceea ce dorea Caragiale sa inspire in piesa sa fara sa cada in zona extrema a dramatismului, cum ar fi cazul si pentru Veta, jucata de Irina Movila.

Totusi, as vrea sa nu ma intelegeti gresit, piesa este foarte buna, ceea ce difera este perceptia fiecaruia dintre noi asupra piesei.

Ca sa inchei un pic intr-o perspectiva mai optimista l-am iubit pe Puric in rolul lui Rico Venturiano. De fiecare data cand l-am vazut deborda de seriozitate si profesionism, in schimb in piesa asta si-a demonstrat, parerea mea, talentul exceptional de actor, putand juca un personaj mediocru, ipocrit, dar si inteligent in felul in care Caragiale ar fi vrut-o.

Daca cumva v-ati gandit sa nu va duceti la aceasta piesa pentru ca ati citit-o intr-o carte si nu are rost s-o vedeti pusa in scena, faceti o mare greseala, va promit ca o sa radeti cu lacrimi.

Alte cronici gasiti aici. Sursa foto: TNB

Ne mai citim!

Daca vreti sa cititi piesa o gasiti aici.

5 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. O piesa de teatru chiar daca o vezi de 10 ori, mereu e altfel.. De acum cand ajung prin Bucuresti o sa ma uit dupa Fata cu cartea prin metrou:D

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu am fost la aceeasi piesa de curand. Si pe mine m-a impresionat la fel de placut, mereu mi-a placut Caragiale si mereu am apreciat tatrul romanesc :)

    RăspundețiȘtergere
  4. la mine a trecut furtuna gata acum e soare frumos:D...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce e mai bun decat cititul unei carti si sa-ti lasi imaginatia sa "regizeze" scenele, imaginile? si apoi cititul unui ziar pe zi sau "cantitatea" echivalenta de citit reduce posibilitatea de a face mai tarziu boala Alzheimer cu 30% :P asa ca... :P

    RăspundețiȘtergere